Sanctuary Paws eMOtion

Informații despre organizație

„Cu cât îmbătrânește un animal, cu atât are mai mare nevoie de iubirea înțelegătoare a oamenilor”
(Paul Eippner)

Asocatia Sanctuary Paws eMOtion Prejmer a fost fondată cu scopul de a ajuta animalele în vârstă și bolnave. Cei care au șanse mici să-și găsească o familie iubitoare.
În calitate de terapeut certificat în comportamentul și vindecarea câinilor, președintele asociației noastre încearcă să folosească cunoștințele de specialitate și dragostea nespusă față de animale pentru a construi ceva care să le ofere sufletelor bătrâne și nevinovate zile frumoase, într-un mediu potrivit. Nimeni nu ar trebui să părăsească această lume fără să fi simțit dragoste măcar o dată și mai ales să nu fie singur în acel moment.
Sprijinirea „proiectului de îngrijire la sfârșitul vieții sau a căminului de bătrâni susținut prin terapie” este așadar principalul proiect al asociației.
În plus, în măsura în care este posibil din punct de vedere financiar, avem grijă de animalele străzii cu hrană și îngrijiri medicale și sprijinim oamenii mai săraci cu hrană pentru animale, microcipuri, vaccinări și castrare. De asemenea, acordăm o mare importanță colegialității și ori de câte ori asociația poate cu resursele disponibile, suntem bucuroși să ajutăm alți activiști pentru drepturile animalelor care au nevoie de hrană.

Redirecționează simplu și rapid

Informații personale

Adresă de domiciliu

Semnătură olografă

Captcha

Fii un super-erou civic

Dacă tu nu poți redirecționa impozitul,sau vrei să dai o mână de ajutor în plus,poți susține organizația să strângă mai multe formulare,sau poți susține proiectul redirectioneaza.ro printr-o donație.

Give an extra hand

Distribuie pagina

Distribuie această pagină pe rețelele sociale, și încurajează-ți prietenii să completeze formularul online pentru organizația în care crezi, simplu și în siguranță, pe redirectioneaza.ro.

Copiază linkul

Colectează formulare tipărite

Descarcă declarația 230 necompletată, printează mai multe exemplare. Convinge cât mai mulți prieteni să îl completeze, și trimite documentele organizației.

Susține redirectioneaza.ro

Împreună digitalizăm România!Platforma Redirecționează este un proiect dedicat ONG-urilor, dezvoltat de organizația Code4Romania.Află cum poți susține activitatea noastră.