Scopul Fundaţiei pentru Dezvoltare Locală şi Regională este acela de a contribui activ la accelerarea procesului de dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale și a regiunilor de dezvoltare din România și din spațiul Uniunii Europene, prin elaborarea, susținerea și implementarea, programelor, proiectelor și iniţiativelor naționale, europene și transnaţionale, în domeniul economiei sociale și în domeniul dezvoltării locale şi regionale, activități și proiecte care se adreseză tinerilor, în special tinerilor cu oportunități reduse din punct de vedere economic, geografic, care aparțin grupurilor vulnerabile, etnice minoritare sau cu disabilități.