ASOCIATIA VLADIMPACT

Informații despre organizație

Scopul Asociației este colectarea, administrarea și utilizarea de fonduri și resurse materiale în vederea sprijinirii persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist, în special a lui Popa Vlad, beneficiar principal, pentru asigurarea accesului la servicii medicale, terapeutice, educaționale și de recuperare, necesare îmbunătățirii stării de sănătate, dezvoltării personale și integrării sociale.
Art. 6. (1) În vederea realizării scopului său, Asociația își propune următoarele obiective:
• Colectarea de fonduri prin donații, sponsorizări, redirecționări de impozit, subvenții, contribuții și alte surse permise de lege.
• Administrarea și utilizarea fondurilor colectate în mod transparent pentru susținerea beneficiarilor Asociației, cu prioritate pentru Popa Vlad, în funcție de resursele disponibile și de nevoile identificate.
• Asigurarea accesului beneficiarilor la servicii medicale, terapii de specialitate, evaluări, tratamente, programe educaționale și materiale necesare procesului de recuperare și dezvoltare.
• Colaborarea cu persoane fizice și juridice, instituții publice și private, unități medicale, centre de terapie, unități de învățământ și alte organizații non-profit, în vederea realizării scopului Asociației.
• Organizarea de campanii de strângere de fonduri, evenimente caritabile și alte activități specifice, în condițiile legii.
• Derularea de activități de informare și conștientizare privind tulburările din spectrul autist, în măsura în care acestea contribuie la realizarea scopului Asociației.

Redirecționează simplu și rapid

Informații personale

Adresă de domiciliu

Semnătură olografă

Captcha

Fii un supererou civic

Dacă tu nu poți redirecționa impozitul,sau vrei să dai o mână de ajutor în plus,poți susține organizația să strângă mai multe formulare,sau poți susține proiectul redirectioneaza.ro printr-o donație.

Give an extra hand

Distribuie pagina

Distribuie această pagină pe rețelele sociale, și încurajează-ți prietenii să completeze formularul online pentru organizația în care crezi, simplu și în siguranță, pe redirectioneaza.ro.

Copiază linkul

Colectează formulare tipărite

Descarcă declarația 230 necompletată, printează mai multe exemplare. Convinge cât mai mulți prieteni să îl completeze, și trimite documentele organizației.

Susține redirectioneaza.ro

Împreună digitalizăm România!Platforma Redirecționează este un proiect dedicat ONG-urilor, dezvoltat de organizația Code4Romania.Află cum poți susține activitatea noastră.