Asociatia Speranta Copiilor Speciali

Am inființat această asociație pentru a putea ajuta cât mai mulți copii să iasă din izolare și să pășească in lumea pe care o merită.În prezent, avem nevoie de sprijinul donatorilor şi al sponsorilor pentru a continua să oferim serviciile de care au nevoie copiii cu nevoi speciale din cadrul Asociației. În momentul de față avem peste 60 de copilaşi înscrişi în asociatie, dintre care, majoritatea, pe lângă problemele de sănătate pe care le au, părinții întâmpină şi probleme financiare.Este foarte greu si costisitor să susții o astfel de terapie, mai ales că statul, atât pe noi ca Centru (salarii, chirie, jucării pentru copilaşi), cât şi pe părinți, nu ne poate ajuta direct proporțional cu nevoile noastre. Astfel,noi ne ocupăm de toate nevoile lor. Pe lângă terapie sunt foarte costisitoare materialele de lucru (puzzle-uri, incastre, jocuri pentru motricitate, jucării, carioci, creioane, materiale pt artterapie); doar cu ele putem lucra pe nevoile copiilor,de aceea am înființat Asociația Speranța Copiilor Speciali.Noi ca şi Asociatie nu putem face o selecție cine merită să fie ajutat şi cine nu… de aceea încercăm să ajutăm orice pitic care ne păşeşte pragul. Încercăm să îl ajutăm şi să îl susţinem cât de mult posibil.

Website:
sperantacopiilorspeciali.ro

Notă! Formularul de donație poate fi completat doar între 1 Ianuarie și 27 Mai ale anului curent.
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular