Asociația Română de Sporturi cu Obstacole

Informații despre organizație

Despre noi:Suntem Asociaţia Română de Sporturi cu Obstacole, singura organizație din România recunoscută oficial de Federația Internațională de Sporturi cu Obstacole din Lausanne.Misiune:Organizarea de competiții de sporturi cu obstacole, promovarea activităților sportive privind sporturile cu obstacole la nivel național în conformitate cu standardele impuse de federațiile naționale și internaționale, implicarea socială, promovarea sportului pentru copii și juniori, a sportului pentru persoane cu dizabilități și dezvoltarea societății civile prin intermediul activităților sportive.Două motive pentru care să ne alegi pe noi:1. Promovăm un sport nou (cu o rată de atragere extraordinară în cadrul segmentului de copii, juniori) care știm că poate lupta de la egal la egal cu petrecerea timpului pe device-uri de cei mici, odată ce aceștia ajung să îl descoperă.2. Promovăm unul din sporturile care chiar reușeste să ajute persoanele cu dizabilități să îți regăsească motivația prin sport.Contribuția ta ne va ajuta să îl facem și mai cunoscut. Îți mulțumim pentru ea printr-un membership gratuit pentru 1 an de zile. Pentru a beneficia de ea, te rugăm să iei legătura cu noi pe adresa de email: contact@ocr-romania.roDespre noi:https://www.youtube.com/watch?v=myE7H9bMVbw

Redirecționează simplu și rapid

Informații personale

Adresă de domiciliu

Semnătură olografă

Captcha

Fii un super-erou civic

Dacă tu nu poți redirecționa impozitul,sau vrei să dai o mână de ajutor în plus,poți susține organizația să strângă mai multe formulare,sau poți susține proiectul redirectioneaza.ro printr-o donație.

Give an extra hand

Distribuie pagina

Distribuie această pagină pe rețelele sociale, și încurajează-ți prietenii să completeze formularul online pentru organizația în care crezi, simplu și în siguranță, pe redirectioneaza.ro.

Copiază linkul

Colectează formulare tipărite

Descarcă declarația 230 necompletată, printează mai multe exemplare. Convinge cât mai mulți prieteni să îl completeze, și trimite documentele organizației.

Susține redirectioneaza.ro

Împreună digitalizăm România!Platforma Redirecționează este un proiect dedicat ONG-urilor, dezvoltat de organizația Code4Romania.Află cum poți susține activitatea noastră.