
Asociatia Be Teen
Descriere
Asociația Be TeeN a luat naștere din dorința de implicare a celor trei membri fondatori. Ne încăpățânăm să credem că putem schimba LUMEA și, cu ambiție, vrem sa dovedim că acolo unde exista EU VREAU există cu siguranță și EU POT!Misiunea noastră este să contribuim la dezvoltarea comunității în care trăim și să construim un viitor plin de zâmbete și frumos. Proiectele noastre se adresează în special copiilor, tinerilor și adulților care fac parte din categoria grupurilor vulnerabile. Sprijinim în mod permanent copiii care provin din medii defavorizate, tinerii cu dizabilități dar și adulții care au nevoi și necesități diferite.Punem foarte mult accentul pe eduația non-formală și, prin activitățile noastre, încurajăm și promovăm o viață activă prin sport. De asemenea, contribuim la educarea copiilor, tinerilor și a adulților în domenii precum învăţământ, sănătate, sport, cultură, piaţa muncii, protecţia mediului, antreprenoriat.
Redirecționează simplu și rapid
Fii un super-erou civic
Dacă tu nu poți redirecționa impozitul, sau vrei să dai o mână de ajutor în plus, poți susține organizația să strângă mai multe formulare, sau poți susține proiectul redirectioneaza.ro printr-o donație.
Contact us
Distribuie pagina
Distribuie această pagină pe rețelele sociale, și încurajează-ți prietenii să completeze formularul online pentru organizația în care crezi, simplu și în siguranță, pe redirectioneaza.ro
Colectează formulare tipărite
Descarcă declarația 230 necompletată, printează mai multe exemplare. Convinge cât mai mulți prieteni să îl completeze, și trimite documentele organizației. Citește care sunt pașii.
Susține redirectioneaza.ro
Împreună digitalizăm România! Platforma Redirecționează este un proiect dedicat ONG-urilor, dezvoltat de organizația Code4Romania. Află cum poți susține activitatea noastră.