
Asociatia ANAIS
Descriere
Asociația ANAIS este o asociație înființată la finalul anului 2011 și al cărei scop principal îl reprezintă promovarea, respectarea și apărarea drepturilor femeilor, copiilor și tinerilor. Asociația își propune să acționeze pentru modificarea politicilor și legislației în beneficiul femeilor. Activăm în vederea sprijinirii victimelor violenței domestice prin dezvoltarea de servicii și implicare la nivel de politici publice în domeniu.Din dorința de a alinia România la standardele europene, fie că vorbim de educație, informare sau servicii sociale ne-am alăturat rețelei europene WAVE – Women Against Violence Europe, din care facem parte ca și membru activ. Sprijinim inițiativele și programele organizațiilor internaționale precum Vital Voices, Global Rights for Women, Avon Foundation, alături de care am colaborat pentru desfășurarea și implementarea unor acțiuni și proiecte locale ce au vizat România.Principalele noastre proiecte și acțiuni sunt: “Stop violenței în familie” – oferind gratuit victimelor violenței domestice consiliere și îndrumare socială, consiliere juridică cu privire la drepturile acestora și în vederea obținerii unui ordin de protecție și consiliere psihologică (individuală și grup suport) și “Plus valoare pentru copiii noștri” – un proiect educativ desfășurat în unități de învățământ din București ce presupune întâlniri cu elevii din clasele a- VII-a și a –VIII-a și specialiștii Asociației în care se dezbat teme precum violența domestică, egalitatea de gen, drepturile omului, traficul cu minori în contextul traficului de persoane, problematica persoanelor refugiate, consumul de droguri la minori, dependența de telefon și de jocurile pe calculator, bullying-ul în școli, profesii noi în România – cum se realizează recrutarea de personal, dar și alte subiecte de interes pentru elevi“.Participăm activ la acțiuni și demersuri pentru schimbarea și îmbunătățirea legislației în domeniul violenței împotriva femeilor, pentru identificarea unor instrumente legislative adecvate nevoilor victimelor și soluții pentru ca acestea să trăiască o viața fără violență atât în mediul public cât și în cel privat.
Redirecționează simplu și rapid
Fii un super-erou civic
Dacă tu nu poți redirecționa impozitul, sau vrei să dai o mână de ajutor în plus, poți susține organizația să strângă mai multe formulare, sau poți susține proiectul redirectioneaza.ro printr-o donație.
Contact us
Distribuie pagina
Distribuie această pagină pe rețelele sociale, și încurajează-ți prietenii să completeze formularul online pentru organizația în care crezi, simplu și în siguranță, pe redirectioneaza.ro
Colectează formulare tipărite
Descarcă declarația 230 necompletată, printează mai multe exemplare. Convinge cât mai mulți prieteni să îl completeze, și trimite documentele organizației. Citește care sunt pașii.
Susține redirectioneaza.ro
Împreună digitalizăm România! Platforma Redirecționează este un proiect dedicat ONG-urilor, dezvoltat de organizația Code4Romania. Află cum poți susține activitatea noastră.