
Alsó Kis-Küküllőmenti Magyar Ifjúság Szövetsége / Asociația Tineretului Maghiar de pe valea Târnavei Mici
Descriere
Asociaţia Tineretului Maghiar de pe Valea Târnavei Mici s-a format în anul 2006 cu scopul de a ajuta la păstrarea limbii, a tradiţiei şi a culturii, a valorilor, a conştiinţei şi a identităţii naţionale a maghiarilor din diaspora văii Târnavei Mici. Derulăm anual circa 10 programe mai mari, toate aceste proiecte fiind cofinanţate ca urmare a depunerii unor cereri de finanţare eligibile şi în parteneriat cu diferite instituţii publice locale. În perioada 2001-2012 am organizat 11 ediţii ale programului „Tabără de vară Adămuş” cu participarea a peste 1000 de elevi. În perioada 2007-2011 am organizat programul intitulat „Festivalul folcloric internaţional „Kiöntött a Kis-Küküllő”. Asociaţia noastră are parteneriate viabile cu Școala Gimnazială „Traian” Târnăveni, respectiv Școala Gimnazială Deaj, derulând diferite proiecte locale având ca beneficiari colectivul de elevi, respectiv de cadre didactice de la cele două instituții. În momentul de faţă cel mai important proiect derulat de noi este „Gala tineretului maghiar din Târnăveni”, un eveniment care se desfășoară anual în luna decembrie. De-a lungul timpului am obținut diferite finanțări nerambursabile pentru diferite activități: proiecte ecologice, creare de spații verzi, dotări, diferite evenimente și concursuri, etc. Bugetele anuale ale organizaţiei au la bază veniturile din 2%, sponsorizări, finanţări nerambursabile.
Redirecționează simplu și rapid
Fii un super-erou civic
Dacă tu nu poți redirecționa impozitul, sau vrei să dai o mână de ajutor în plus, poți susține organizația să strângă mai multe formulare, sau poți susține proiectul redirectioneaza.ro printr-o donație.
Contact us
Distribuie pagina
Distribuie această pagină pe rețelele sociale, și încurajează-ți prietenii să completeze formularul online pentru organizația în care crezi, simplu și în siguranță, pe redirectioneaza.ro
Colectează formulare tipărite
Descarcă declarația 230 necompletată, printează mai multe exemplare. Convinge cât mai mulți prieteni să îl completeze, și trimite documentele organizației. Citește care sunt pașii.
Susține redirectioneaza.ro
Împreună digitalizăm România! Platforma Redirecționează este un proiect dedicat ONG-urilor, dezvoltat de organizația Code4Romania. Află cum poți susține activitatea noastră.